diana solomon iancu

Iancu Eat-a-Lot

Pe când pușlamaua asta de Iancu era doar un pui de doberman la numai 3-4 luni nu făcea decât să-mi dea toată ziua de furcă. Pe lângă faptul că nu reușea neam să se țină pe el până îl scoteam afară și făcea în casă sau chiar pe scara, lătra foarte mult și rodea abosolut tot ce prindea.

Și uite așa, până la vârsta de 8-9 luni, vechiul nostru apartament era întreg numai pe jumătate. Asta pentru că o canapea era roasă până la arcuri, la fel și colțurile pereților, ca să nu mai menționez îmbinările de la plinte care dispăreau de pe o zi pe alta.

Oh…să intrăm oare și la categoria căști roase, prize sau tot ce ține de conectică, cabluri sau, mai simplu, electrice, în general?

Dar să nu îți imaginezi că Iancu-Eat-a-Lot se limita doar la chestiile necomestibile. No, no, no! Mânca absolut tot ce rămânea în farfurii, la bucătărie, de fiecare dată când lipseam pentru mai mult de cinci minute din casă, dar și tot ce găsea pe jos, când îl scoteam afară: de la pungi cu grăsime, la rămășițe de pește și alte scârboșenii gelationoase, cleioase sau untuoase.

Cert e că acum s-a făcut ditamai flăcăul și s-a cumințit. Nu mai mănâncă de pe jos și nici din farfuriile noastre. Dar o boală tot mai are pe jucării, pentru că le dezmembrează în așa hal încât nu îți mai dai seama care era forma lor inițială. Numai că oricum ai da-o, o jucărie de mult mai ieftină decât o canapea. Așa că eu sunt fericită.


Sursă foto: Louis Roskosch

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s